skip to Main Content
Vin Nou în Burdufuri Noi - Zac Poonen - Biblioteca Creștină
📖 Carte audio 🎧

Vin nou în burdufuri noi

Zac Poonen - Vin nou în burdufuri noi

Vin nou în burdufuri noi – astăzi mulți credincioși sunt duși în rătăcire și în robie spirituală, prin faptul că li se dă ca hrană “vinul vechi” și anume tradițiile omenești, care s-au acumulat în creștinătate de-a lungul a douăzeci de secole. Aceste tradiții au fost sacralizate și au fost adăugate la Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, au ajuns să înlocuiască acest Cuvânt. Atunci când li se oferă “vinul nou”, acești credincioși spun că “cel vechi este destul de bun” (vezi Luca 5:39). Astfel ei, an după an, rămân în stagnare spirituală.

Cei mai mulți creștini nu doresc să renunțe la tradițiile înaintașilor lor. Și aceasta, nici chiar atunci când li se clarifică faptul că ele sunt contrare învățăturii Cuvântului lui Dumnezeu.

Dacă vrem să împlinim planul lui Dumnezeu pentru generația și era noastră, trebuie să ne întoarcem la acea credință revelată de Dumnezeu sfinților Lui apostoli și prooroci, așa cum o găsim în Scripturile Noului Testament. Pentru a realiza această întoarcere, trebuie să fim gata să încălcăm orice tradiție omenească care contravine Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Matei 11:12).

Cartea Vin nou în burdufuri noi îți va schimba viața și slujirea. Ea pune sub semnul întrebării multe păreri considerate “sacre”, care nu au nici o bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Schimbarea vieții te va scuti de regretul final și te va salva de la pierzare, atunci când vei da socoteală de viața ta stând înaintea Scaunului de Judecată ai lui Hristos. Cel ce are o minte deschisă și o inimă curajoasă, să citească mai departe…

Nașterea din nou

„Când ne-am născut, ca şi copii ai lui Adam, cu toţii ne-am născut cu omul vechi în noi. Omul vechi poate fi asemănat cu o slugă care deschide uşa inimii şi lasă să intre poftele firii (care pot fi asemănate cu o bandă de tâlhari) care stau la pândă. La naşterea din nou, omul vechi este omorât de Dumnezeu (Romani 6:6). Însă, avem în continuare firea pământească prin care suntem ispitiţi (Iacov 1:14, 15). Omul vechi este acum înlocuit de omul nou, care rezistă ispitelor firii, şi caută să ţină închisă uşa inimii.” – Zac Poonen

Sursa audio: radiounison.ro
Lector: Dan Bercian

Carte apărută în format tipărit la:

Christian Fellowship Church

#69-71, Paradise Enclave
Bellahalli, Kannur Post
Bangalore – 562 149
Karnataka, INDIA
Tel: +(91) 80 2547 7103
Tel: +(91) 948 194 1079
Email: cfc@cfcindia.com
Web: www.cfcindia.com
Copyright © Zac Poonen

Mai multe informații găsiți aici: https://romanian.cfcindia.com/

Descarcă conținutul sub forma unei arhive ZIP:
Carte audio ZIP
Notă

În cazul arhivelor multiple este necesar să descărcați toate arhivele pentru a se putea dezarhiva conținutul. Formatul lor este de tipul .zip (arhiva principală) + .z01, .z02, … (arhive secundare). Se dezarhivează doar arhiva principală cu extensia .zip.
Pentru dezarhivare recomandăm:
✧ Windows: WinRAR, 7-Zip
✧ Mac: Keka

Vin nou în burdufuri noi - Zac Poonen - Biblioteca Creștină
Gânduri și meditații diverse - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăAdevărul neschimbat - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăCuvântul săptămânii - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăBiruitori prin Isus Hristos - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăTot ce a învățat Isus - Zac Poonen - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăTriumful final - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăMesaje rostite la Zalău - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăMesaje biblice diverse - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăPlanul lui Dumnezeu pentru viața ta - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăCunoaște-ți vrăjmașul - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăCrescându-ne copiii pentru Dumnezeu - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăO inimă devotată Domnului Isus - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăO casă cerească - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăTrăind cum a trăit Isus - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăOameni necesari lui Dumnezeu - Biblioteca CreștinăMesaje care lipsesc din creștinismul de azi - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăAdevăruri biblice fundamentale - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăCâștigând aprobarea lui Dumnezeu - Biblioteca CreștinăDescoperind voia lui Dumnezeu - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăEvanghelia completă - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăO temelie bună - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăScopul eșecului - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăSecretele biruinței - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăCincizeci de particularități ale fariseilor - Biblioteca CreștinăA cunoaște căile lui Dumnezeu - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăVin nou în burdufuri noi - Zac Poonen - Biblioteca CreștinăTrăind cum a trăit ISUS - Zac Poonen - Biblioteca Creștină
Back To Top