skip to Main Content
Sfințenia Nou-testamentară

Sfințenia nou-testamentară

Thomas Cook

Thomas CookO prețioasă moștenire spirituală este cartea Sfințenia nou-testamentară.

Spre surpriza tuturor (cu excepția Tatălui său ceresc), evanghelistul Thomas Cook a murit în 1913, la vârsta de 53 de ani, în floarea vârstei și a slujirii. Condoleanțe, elogii și mărturii au venit din toate colțurile Marii Britanii; și nu e de mirare, căci pe parcursul vieții lui a semănat mult cu Hristos, iar slujirea sa a fost foarte roditoare. Nu exagerăm cu nimic dacă spunem că mii de adulți s-au convertit ca urmare a predicării lui Cook și zeci de mii de oameni au mărturisit experiența primirii unei inimi curate, eliberate de păcat prin credință.

Fragmente din Sfințenia nou-testamentară

O dragoste atât de măreaţă şi divină
Îmi cere sufletul, viaţa, totul.

Învăţătura Stăpânului spune că trebuie să murim pentru a trăi. Moartea este poarta spre viaţă. Dacă vrem să-i salvăm pe ceilalţi, trebuie să ne jertfim pe noi înşine. După multe eforturi de a face un set de porţelanuri vrednic de masa împăratului, Possua, olarul, s-a văzut incapabil de a face ceva vrednic de aprobarea regală, aşa că s-a aruncat în cuptorul în care îşi smălţuia vasele de olărie. Înţelepţii chinezii spun că o aşa frumuseţe cerească nu a poleit niciodată porţelanul în aşa fel încât să-l facă să strălucească. Ei scriau cu mult mai multă înţelepciune decât îşi dădeau seama.

„Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” Învăţătura este că ceea ce nu ne costă nimic, nu înfăptuieşte nimic. Slujirea fără sacrificiu nu aduce rezultate, nu realizează nimic, nu aduce nici o biruinţă vrednică de pomenire. Dacă ne păstrăm viaţa, o vom pierde, dar dacă ne-o turnăm într-o slujire plină de dragoste, ea va fi o binecuvântare trainică pentru lume. Nici un lucru mare nu poate fi făcut cu uşurinţă sau fără plătirea unui preţ.

Consacrarea este calea spre sfințire

A fi mistuit în lucrarea lui Dumnezeu ca „jertfă vie” înseamnă să arzi în totalitate; lumânarea se micşorează şi bateria se consumă – acesta este un simbol adevărat al vieţii consacrate, gravat pe mormântul doctorului Adam Clarke – o lumânare arzândă, cu inscripţia: „Dau lumină prin faptul că mă las mistuit”. Dăm lumină renunţând la vieţile noastre pentru Acela care ne-a iubit; suntem mistuiţi de pasiunea pentru Casa Lui în timp ce ducem lumina şi mântuirea celor pentru care El a murit.

Mă închin Ţie, dulce voie a lui Dumnezeu
Şi toate căile Tale le ador;
Cu fiecare zi ce trăiesc, mi se pare
Că mai mult şi mai mult Te iubesc.

Thomas Cook – Sfințenia nou-testamentară

 

Ascultă cartea audio

Resurse preluate de pe radiounison.ro

Back To Top